Campanii de advocacy desfășurate de tineri/e pentru a sensibiliza comunitatea locală
În perioada septembrie-noiembrie curent, 40 de tineri/e din comunitățile rurale din 4 raioane din sudul țării s-au implicat în acțiuni de identificare a necesităților semenilor prin realizarea chestionarelor și sondajelor. După cartarea problemelor, grupurile de beneficiari/e au selectat cea mai stringentă problemă și au planificat pașii de soluționare. În această săptămână, au desfașurat patru campanii de advocacy pentru a sensibiliza localnicii asupra problemei. Ulterior, au organizat întâlniri cu factorii de decizie la nivel local, și au abordat problemele concluzionate pentru a colabora și se implica la soluționarea acestora.
În Ceadîr-Lunga, campania de advocacy a fost inițiată de grupul non-formal de inițiativă civică al tinerilor, care consideră că „lipsa tomberoanelor de gunoi pe străzile orașului” este o problem, tinerii din raionul Căușeni au desfășurat o campanie de advocacy pentru a atrage atenția asupra stării deplorabile a punții peste râpa din satul Sălcuța. Tinerii din Cantemir au desfășurat o campanie de advocacy pentru a sensibiliza despre situația dificilă pentru animalele din adăpostul pentru câini și anume spațiul limitat și insuficiența hranei pentru patrupede, iar în Basarabeasca – tinerii s-au mobilizat pentru a crea Consiliul consultativ pentru tineret.
Sergiu Leanca este participant în acest proiect, din partea grupului de inițiativă Căușeni: Acest proiect m-a încadrat în societate ca un cetățean activ care îi pasă de mediul înconjurător. Echipa noastră a realizat un sondaj, care a permis locuitorilor să se exprime asupra problemelor locale. Împreună vom soluționa problemele și vom face tot posibilul pentru îmbunătățirea calității vieții noastre în satul Sălcuța. Vă mulțumesc pentru instruire, care mi-a fost un exemplu, cum un om simplu poate să ajute societatea.
Octavian Șmatoc, un alt tânăr participant, a menționat că acest proiect i-a oferit oportunitatea să devină parte a unei echipe de tineri care contribuie la prosperitatea satului. ”Nu am știut cât de important sunt ca tânăr pentru comunitate și cât de important e să mă implic. Împreună cu reprezentanții APL vom găsi soluții pentru problemele existente și vom contribui la progresul local”, a adăugat tânărul.
Proiectul "Școala locală pentru cetățenie activă” are formatul unei școli locale, cu activități teoretice și practice, care încurajează participarea tinerilor/-elor din comunitățile rurale din 4 raioane din sudul țării - prin instruire, elaborare de sondaje, campanii de advocacy și discuții cu reprezentanții administrației locale.
Campaniile de advocacy sunt realizate în cadrul proiectului "Școala locală pentru cetățenie activă” implementat de Centrul pentru Dezvoltare Educațională și Comunitară (CDEC) cu suportul Agenției Naționale pentru Tineret (ANC) prin intermediul Programului de granturi 2023 pentru organizațiile de tineret.
Pentru mai multe informații despre aceste proiect, inclusiv alte initiative în derulare, vă îndemnăm să accesați pagina @CDECMoldova sau pagina web www.centruleducational.md.