CDEC lansează un proiect nou ce va promova anticorupția în raionul Cantemir
Timp de 10 luni proiectul va desfășura o serie de activități și anume, va crea un grup de inițiativă al tinerilor din raionul Cantemir (din diverse comune), organiza un program de capacitare și instruire de tip mixt în domeniul prevenirii corupției, cu sesiuni de discuție și invitarea reprezentanților de la Centrul Național Anticorupție (CNA), organiza vizite de studiu, demara campanii de informare privind importanța sporirii intoleranței la fenomenul corupției în educație, desfășura concurs de pictură pentru elevii din instuțiile de învățământ la tematica pericolul corupției în sistemul educațional și sporirea conștientizării cetățenilor, organiza instruiri pentru managerii instituțiilor de învățământ din raion la subiectul prevenirii și combaterii corupției, elabora ghid infografic cu recomandări focusate pe diverși actori interesați la subiectul menționat.
Proiectul „Consolidarea Statului de Drept și a Mecanismelor Anticorupție în Republica Moldova” este cofinanțat de Uniunea Europeană și Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). În Regiunea de Dezvoltare Sud partenerii proiectului sunt „Pro-Europa” împreună cu „REDI”, care implementează proiectul „Sprijinirea implicării societății civile în procesele de construire a infrastructurii anticorupție în Regiunea Sud a Republicii Moldova”.
Centrul pentru Dezvoltare Educațională și Comunitară (CDEC) este beneficiar al Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene și al Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementează proiectul “Implicarea tinerilor în promovarea anticorupției în raionul Cantemir”.