Eveniment de totalizare a rezultatelor proiectului “Școala locală pentru cetățenie activă”
Beneficiarii direcți ai acestui proiect au fost 40 adolescenți și tineri, cu vârsta între 14-21 de ani, din raionul Basarabeasca, Căușeni, Cantemir și UTA Găgăuzia, inclusiv tineri/e proveniți din medii dezavantajate, repr. ai minorităților etnice sau tineri NEET.
În cadrul proiectului, CDEC și-a propus următoarele obiective:
• Capacitatea și împuternicirea a 40 de tineri/e în domeniul cetățeniei active în comunitățile rurale prin însușirea unui program de instruire și capacitare, organizare de campanii de advocacy/sensibilizare,
• Sporirea și stimularea participării tinerilor în soluționarea problemelor și atenționarea factorilor de decizie, prin elaborarea de sondaje, cartografierea problemelor tinerilor și organizarea de discuții cu reprezentanții APL.
Pe parcursul implementării proiectului au fost desfășurate o serie de activități, printre care:
• Organizarea unui program de instruire și capacitare,
• Crearea grupurilor non-formale de inițiativă civică formate în fiecare raion,
• desfășurarea campaniilor de advocacy/sensibilizare,
• elaborarea de sondaje și chestionarea pentru a identifica problemele tinerilor,
• organizarea întâlnirilor cu reprezentanți/te APL (primari, consilieri locali),
• etc.
Cristina Berlinschii, Președinta CDEC, a venit cu un mesaj de mulțumire în adresa tinerilor și a partenerilor locali care au obținut rezultate încurajatoare și a subliniat că acest proiect a susținut inițiativele tinerilor și dezvoltarea educaţiei civice la nivel local.
Profesoara Maia Porombrica, mentoră a grupului de tineri din Căușeni, a menționat că acest proiect a avut un impact pozitiv asupra tinerilor și e necesar să menținem și să dezvoltăm parteneriatul actual pentru proiecte viitoare.
Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului "Școala locală pentru cetățenie activă”, implementat de Centrul pentru Dezvoltare Educațională și Comunitară CDEC cu suportul Agenția Națională pentru Tineret prin intermediul Programului de granturi 2023 pentru organizațiile de tineret.
Mai multe informații despre proiect și activitățile desfășurate pot fi consultate pe pagina noastră de facebook, pe pagina web și pe paginile partenerilor.