Scrisoare deschisă #1: Tinerii sunt cei ce aduc prosperitate, noi idei și oferă țării posibilitatea de a deschide o nouă filă în viața politică


Mult stimați tineri/alegători,

 

Vă adresez această scrisoare de intenție pentru a vă încuraja de a participa în cadrul alegerilor pentru funcția de președinte al Republicii Moldova, planificată pentru data de 1 noiembrie 2020.


În primul rând, noi, tinerii, trebuie să cunoaștem atât drepturile cât și obligațiunile noastre civile ca cetățeni și anume “dreptul la vot”. Dreptul de vot sau sufragiul permite cetățenilor unui stat să voteze pentru a-și exprima voința cu ocazia unui scrutin.
Din cele mai vechi timpuri oamenii au luptat pentru obținerea drepturilor de care ne bucurăm astăzi, inclusiv pentru drepturile politice. Acele discriminări cu privire la dreptul de vot în baza cenzului de averi, al rasei, sexului au fost definitiv lichidate. Dar, noi trebuie să conștietizăm că un drept înglobează automat și o obligațiune. Dreptul de vot poartă cu sine și obligațiunea de a merge la votare.

 

În Republica Moldova democrația este relativ tânără și fragilă, prin urmare, anume comportamentul politic și civil al noii generașii este elementul cel mai important în dezvoltarea țării.

 

Tinerii sunt cei ce aduc prosperitate, noi idei și oferă țării posibilitatea de a deschide o nouă filă în viața poilitică, economică, socială și culturală a țării. Republica Moldova are nevoie de noi, fără a intreprinde careva acțiuni ea va deveni treptat pustie, deoarece tineretul pleacă în căutarea unei vieți mai bune. Dar haideți să schimbăm soarta acestei țări frumoase, haideți să o iubim și haideți să o protejăm de cei ce nu o pot prețui. Doar noi, tineretul, putem promova un nou stil de a face politică, deasemenea suntem cei care contribuie la modernizarea societății. Forța motrice într-o societate o constituie anume tinerii, ce sunt capabili să schimbe demersul țării, să genereze și să ofere soluții eficiente. Respectiv, prin participarea politică a tinerilor, se pot înregistra schimbări semnificative în dezvoltarea unei societăți prospere și moderne.


Observați cât de importanți suntem? Înțelegeți că doar de noi depinde dacă vor apărea schimbări în țara noastră? Țara noastră reprezintă “Casa noastră comună” și trebuie să depunem un minim efort de a merge la vot, pentru a face ca casa noastră să prospere. Totuși acasă este locul unde ne simțim cel mai bine, locul unde călătorim mereu cu gândul, deoarece aici se ancorează o parte a vieții noastre. Noi, tineretul, suntem cei care decidem viitorul, iar o alegere luată într-o zi ne poate costa ani întregi de stagnare sau chiar regres.
 

Haideți mână de mână să mergem toți la vot!