Tinerii cu drept de vot care sunt în autoizolare sau prezintă simptome respiratorii asemănătoare celor de COVID-19 pot solicita urna mobilă la domiciliu pentru a-și exprima dreptul la vot


Pentru a putea vota cu urna mobilă, tinerii doritori vor trebui să anunțe birourile electorale începând cu două săptămâni înaintea ziua alegerilor sau chiar în ziua scrutinului, nu mai târziu de ora 15:00 așa încât, echipele să reușească să întreprindă măsurile de siguranță și de mobilizare.

 

Comisia Electorală Centrală (CEC) precizează că alegătorii care au simtome asemănătoare cu ale celor infectați de Coronavirus nu trebuie să prezinte testul negativ la COVID-19 la solicitarea urnei mobile pentru turul II al alegerilor prezidențiale, care va avea loc duminică, 15 noiembrie. Cererile depuse pentru turul întâi nu sunt valabile și pentrul turul II.

 

Potrivit hotărârii nr. 24 din 12 august a CNSP, în cazul în care la secţia de votare au fost depuse solicitările de votare la locul aflării de la persoanele care se află în regim de autoizolare în contextul contaminării cu COVID-19, echipa cu urna mobilă se va deplasa la persoane care se află în regim de autoizolare. După caz, pot fi trimise două echipe cu urne de vot mobile. O echipă se va deplasa la persoane aflate în regim de autoizolare în contextul contaminării cu COVID-19 şi a doua la ceilalţi alegători.

 

Procedura votării cu urna mobilă

În ziua alegerilor, președintele biroului electoral al secției de votare desemnează, cel puţin, doi membri ai biroului care se deplasează cu o urnă de vot mobilă şi cu materialul necesar votării la locul unde se află alegătorul pentru ca acesta să voteze. Votarea la locul aflării poate fi solicitată doar în raza secției de votare unde își are înregistrarea la domiciliu/reședință alegătorul.

Persoanele menţionate votează conform listei de alegători pentru votarea la locul aflării, întocmită de biroul electoral al secţiei de votare în baza cererilor depuse.

 

În ziua alegerilor prezidențiale al turului II, până la ora 15:00, alegătorii pot să solicite urma mobilă ca să voteze de la domiciliu. În contextul situației de criză în sănătate publică, în ziua alegerilor, până la ora 15.00, pot să voteze la locul aflării, fără obligația de a prezenta certificatul medical, doar alegătorii care manifestă simptome a infecției COVID-19.