Tinerii din Cantemir promovează pacea prin poezie
Pacea este un sentiment la care aspiră întreaga omenire. Astăzi, în multe țări, bărbați și femei, copii și bătrâni sunt lipsiți de acest sentiment și de acest drept. Acestora le este negată demnitatea, integritatea fizică, libertatea, solidaritatea comunitară, speranța în viitor. Atâtea victime nevinovate ajung să poarte asupra lor chinul nedreptății sau trauma care derivă din îndârjirea sistematică împotriva poporului lor și al celor dragi lor. Dorința de pace este profund înscrisă în inima omului și nu trebuie să ne resemnăm cu nimic care este mai puțin decât asta. Nu putem rămâne indiferenți la situația în care este țara vecină și din acest motiv tinerii din orașul Cantemir și-au exprimat dorința de pace în întreaga lume. Tinerii s-au implicat activ pentru a susține atât refugiații din localitate cât și întregul popor ucrainean. În instituțiile educaționale s-au organizat expoziții de desene pentru exprimarea dorinței de pace și flashmoburi dedicate solidarității. Întreaga comunitate s-a mobilizat fiind colectate produse alimentare, de igienă, haine și alte lucruri folositoare pentru refugiați din Ucraina.
Mesajul care noi tinerii îl transmitem este: NOI VREM PACE, nu ne luați acest drept fundamental!
Fiind profund marcată de aceste evenimente mi-am exprimat sentimentele prin această poezie:
Coboară parcă dintre nouri
Perdeaua de mister și ceață
Un aer pur inundă cerul
Și are-un gust real, de viață.
Ce triste dimineți de Mărțișor
Trăit într-un decor bacovian.
Într-o lume ce se distruge-ncet, ușor
De-un gând și de un fapt moscovian.
Cerul la Răsărit s-a-ntunecat
Și când auzi explozii te ia gerul.
Cu sânge de eroi e îmbibat
Pământul, limba, graiul și misterul.
Neam ucrainean, acum fii tare
Știm că pe drum plecat-au mame
Cu fiii și bătrânii la hotare
Către un altar de pace, ducând drame.
Ne dorim liniște și pace
Toate drepturile respectate
Vrem acțiuni imediate
Exprimate prin liniște și pace.
Autoare articol, Miron Gabriela, tânără participantă în cadrul proiectului "Susținerea educației de alfabetizare mediatică pentru tineri”.