Tinerii din sudul țării vor învața despre cetățenia activă
Weekendul 30 septembrie - 01 octombrie 2023, a fost unul productiv pentru tineri și tinere din raioanele Căușeni, Ceadâr-Lunga, Cantemir și Basarabeasca pentru că au participat la sesiunile din cadrul Școlii locală pentru cetățenie activă. Programul de instruire – partea teoretică a Școlii, a familiarizat participanții/tele cu informații necesare pentru dezvoltarea abilităților și cunoștințelor în domeniul activismului civic, identificarea necesităților reale ale tinerilor, public speaking, bune practici de implicare și dezvoltare a cetățeniei active la nivel local, implicare prin campanii de sensibilizare sau elaborare de politici publice, etc.
Pentru a înțelege mai bine cum pot fi cetățeni activi, tinerii au primit temă pentru acasă. Ei urmează să elaboreze chestionare, să intervieveze colegii/prietenii, pentru a identifica corect necesitățile semenilor în comunitatea unde trăiesc. Participanții sunt conștienți și înțeleg că este necesar să întreprindă câțiva pași esențiali pentru a deveni lideri comunitari și cetățeni activi.
Mihai Rotaru, formator al Școlii locale pentru cetățenie activă: “Împreună cu participanții am explorat /învățat cum să identificăm și să analizăm nevoile care exsită la noi în localități. M-a impresionat profund dorința și entuziasmul acestor tineri de a se implica activ în viața comunității lor. Ceea ce este remarcabil este că acești tineri nu doar se preocupă de problemele existente în comunitate, dar sunt gata să se implice activ și să contribuie la rezolvarea acestor probleme, încă de la vârstă fragedă. Ei toți sunt un bun exemplu că ,,SE POATE'' de văzut viitorul acestei țări nu doar în culori sumbre.”
Maia Porombrica, mentoră a grupului de tineri din raionul Căușeni: “Tinerii au făcut cunoștință, au găsit multe ocupații comune, au apreciat interesele și varietatea ocupațiilor colegilor. Au fost prezentate informații utile despre dezvoltarea activismului civic, modalități reușite de implicare și dezvoltare a cetățeniei active.”
Tinerii vor absolvi cu brio Școala locală pentru cetățenie activă, după ce vor susține o probă practică, să organizeze o campanie de advocacy despre o problemă stringentă pentru a sensibiliza locuitorii.
Proiectul Școala locală pentru cetățenie activă este implementat de CDEC, cu suportul Agenției Naționale pentru Tineret, în cadrul Programului Anual de Granturi pentru Organizațiile de Tineret 2023.