Un nou proiect lansat pentru a împuternici participarea tinerilor în procesul decizional local
Proiectul își propune să dezvolte și să implementeze un program de formare și implicare a tinerilor în deciziile la nivel local, să contribuie la sporirea participării civice și implicarea tinerilor în inițiative comunitare.
Principalele activități ale proiectului vor fi implementate în perioada iunie 2023 – mai 2024. Printre acestea se numără:
elaborarea unui program de formare și implicare a tinerilor în deciziile la nivel local;
crearea grupurilor de inițiativă civică ale tinerilor;
instruirea și capacitarea tinerilor;
organizarea Cafenelelor de implicare publică;
organizarea discuțiilor cu reprezentanții administrațiilor publice locale (APL de nivelul I și nivelul II);
organizarea și desfășurarea inițiativelor comunitare pentru tineret;
dezvoltarea și elaborarea draft-urilor de documente de politici publice.
Activitățile proiectului vor fi implementate pe două niveluri de acțiune: împuternicirea participării tinerilor în procesul decizional din comunitățile locale și sporirea vizibilității CDEC prin optimizarea paginii web și a prezenței pe rețelele de socializare, și digitalizarea produsele de instruire elaborate de CDEC.
În activitățile proiectului vor fi implicați inclusiv tineri și tinere din grupuri social-vulnerabile, cu un anumit tip de dizabilitate sau reprezentanți ai unei minorități etnice.
Proiectul „Împuternicirea participării tinerilor în procesul decizional local” este desfășurat de CDEC în cadrul proiectului „MYCS: pentru o societate civilă de tineret mai puternică”, implementat de Fundația Terre des hommes Moldova, în parteneriat cu Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (România) și Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (Moldova) și cofinanțat de Uniunea Europeană.
Proiectul își propune să consolideze capacitățile actorilor civici locali din domeniul tineretului de a presta programe și servicii de participare și capacitare incluzivă și durabilă a tinerilor.
Mai multe informații despre proiect și activități: www.tdh.md/MYCS
Acest material a fost produs de CDEC și este în totalitate responsabilitatea acesteia.